Universitatea Politehnica din București are plăcerea să găzduiască, în perioada 10-12 mai 2018, CONCURSUL STUDENȚESC NAȚIONAL DE MATEMATICĂ „TRAIAN LALESCU”, organizat de către Ministerul Educației Naționale

TRAIAN LALESCU (1882-1929), eminent matematician, profesor, inginer, academician, a predat la Facultatea de Știinţe a Universității București și a avut un rol important în apariția Gazetei Matematice. Este autor al unor lucrări ce au deschis drumuri noi în literatura de specialitate, un savant cu o putere de muncă ieșită din comun. Concursul care îi poartă numele are o îndelungată tradiție în învațământul românesc, fiind organizat pentru întâia oară în 1962. Din anul 2008, beneficiind și de sprijinul Fundației „Traian Lalescu”, concursul se desfășoară atât la nivel local cât și la nivel național reunind anual studenți ai facultăților de matematică și informatică din întreaga țară. În ultimii ani, gazdele fazei naționale ale Concursului „Traian Lalescu” au fost: Universitatea Politehnică din București (2008 și 2009), Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iași (2010), Universitatea Maritimă din Constanța (2011, 2012 și 2017), Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia (2013), Universitatea de Vest din Timișoara (2014), Universitatea „Transilvania” din Brașov (2015) și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (2016).


SECȚIUNILE CONCURSULUI:

Secţiunea A - anul I şi II, Facultăți de Matematică - (vezi programa).
Secţiunea B - anul I, profil electric, Facultăți Tehnice/Facultatea de Informatică - (vezi programa).
Secţiunea C - anul I, profil neelectric, Facultăți Tehnice - (vezi programa).
Secţiunea D - anul I și II, profil electric, Facultăți Tehnice - (vezi programa).
Secţiunea E - anul II, profil neelectric, Facultăți Tehnice - (vezi programa).