Comunicate de presa

Comunicate de presa

Concursul studențesc de Matematică « Traian Lalescu » – Faza locală – București


- Universitatea Bucureşti – Facultatea de Matematică si Informatică organizează, în data de 21 martie 2010, ora 10:00, Concursul de matematică « Traian Lalescu ».- faza locala – București. Premiile vor fi decernate Miercuri, 25 martie, la ora 14:00, în sala nr. 5 a Facultăţii de Matematică și vor consta în cărţi şi sume de bani oferite de Fundaţia Traian Lalescu.

Competitia se adresează studenţilor din anii I şi II ai Facultății de Matematică, dar şi elevilor din clasele terminale de liceu.  Așa cum marele matematician Traian Lalescu și-a descoperit pasiunea pentru matematica abia in clasa a X-a, fiind elev la « secţia umanistică » a Liceului Internat din Iaşi, concursul își propune atât stimularea și promovarea tinerilor pasionați de acest domeniu științific de vârf, cât și descoperirea și atragerea de noi tinere talente.

Concursul « Traian Lalescu » reprezintă, pentru Facultatea de Matematică a Universității din București, reluarea unei frumoase tradiții. Această primă etapă a competiției va fi continuată, în luna mai a.c., cu Faza Națională a Concursului Traian Lalescu.  Ea va beneficia, de asemenea, de sprijinul Fundației Traian Lalescu ce va oferi premii câștigătorilor. Acțiunea se încadrează în preocuparea constantă a Fundației de a contribui la continuarea, sub diverse forme, a moștenirii cultural-științifice a lui Traian Lalescu (1882-1929), matematician, profesor și inginer, de o forță de concepție rar întâlnită, ale carui lucrări au deschis orizonturi noi în cercetare. El a reprezentat un exemplu pentru multe generații, și noi credem că acum, mai mult ca niciodată, tinerii au nevoie de modele.

Prin reluarea acestui concurs, Facultatea de Matematică și Informatică își propune, pe lângă antrenarea tinerelor talente și readucerea în conștiința acestora a personalității lui Traian Lalescu, cel ce dă numele acestei competiții.

 

 

Facultatea de Matematică, București,                           Fundația “Traian Lalescu”,

Secretar științific,                                                            Președinte

Prof. univ. dr. Liviu Ornea                                                      ing. Smaranda Lalescu